SCANDAL | Blat la Steaua-Petrolul și Petrolul-Viitorul? „Lupii Galbeni” fac acuzații grave: „Nu mai acceptăm ca echipa să fie implicată în meciuri trucate”. „Găzarii” au bătut Steaua în deplasare și au pierdut acasă, cu formația lui Hagi

Redactor:
Florin Marian
  • Publicat:
  • Actualizat:

Un scandal uriaș este declanșat de galeria echipei Petrolul Ploiești, care acuză nici mai mult, nici mai puțin decât că propria echipă a aranjat meciurile cu Steaua și Viitorul! „A sosit ziua în care să spunem răspicat faptul că s-a umplut paharul! Ultima înfrângere suferită pe stadionul Ilie Oană, în fața celor de la Viitorul Voluntari, ne-a demonstrat încă o dată faptul că am fost vânduți de propriii idoli”, se arată într-un comunicat semnat de grupurile „Hooligans”, „Contrasens”, „Zona Vest”, „Mihai Bravu”, „BariBoca”, „Agresiv” și „Yong Boys”.

După modelul fanilor steliști, ultrașii Petrolului îi îndeamnă pe toți cei care țin cu această echipă să nu se mai prezinte la meciuri, în semn de protest față de ceea ce se întâmplă.

Meciurile despre care suporterii ploieșteni au aflat că au fost aranjate sunt victoria spectaculoasă cu 1-0 obținută cu Steaua FCSB în deplasare după 16 ani, în etapa a 25-a din Liga 1, și eșecul surprinzător suferit acasă în etapa imediat următoare, 1-2 cu Viitorul lui Hagi. Și mai interesant este că în tur, în acest „triunghi” Petrolul-Steaua-Viitorul, situația a fost identică, dar pe dos: „găzarii” au pierdut mai întâi acasă cu Steaua, 2-3, apoi au bătut în deplasare, la Viitorul, cu 3-1.

Formația lui Mircea Rednic ocupă acum un liniștitor loc 3 în campionat, dar a pierdut ultimele 4 meciuri de pe teren propriu în Liga 1. Iar ultimele evenimente legate de suspendările lui Geraldo și Teixeira, care parcă au căutat să nu joace contra formației lui Gigi Becali, au adus și mai multă iritare în cadrul galeriei ploieștene.


Nu cred că în anul 2015 cineva își mai permite să facă blaturi în Liga 1 sau trafic de puncte

Gino Iorgulescu, președinte LPF


„Nu vrem să facem parte din acest teatru ieftin”

Suporterii sunt convinși că echipa lor a fost implicată în lucruri necurate în acest retur de campionat. „Nu mai acceptăm ca Petrolul Ploiești, un club de tradiție, să fie implicat în jocuri de culise și meciuri trucate”, este un alt pasaj foarte dur cuprins în comunicatul galeriei.

Drept urmare: „În semn de protest față de modul în care suntem tratați, galeria „Lupii Galbeni” a decis să nu se mai prezinte la meciuri, pe termen nelimitat. Nu vrem să facem parte din acest teatru ieftin în care a fost târât FC Petrolul Ploiești”.


Teixeira și Geraldo nu mai fac parte din lotul Petrolului pentru anul viitor. Trebuia să se gândească bine când au alergat după cartonașe galbene.

Mircea Rednic, antrenor Petrolul


Mai jos puteți citi tot comunicatul emis de galeria Petrolului:

„A sosit ziua in care sa spunem clar si raspicat faptul ca „s-a umplut paharul”! Ultima infrangere suferita pe stadionul „Ilie Oana”, in fata celor de la Viitorul Voluntari, ne-a demonstrat inca o data faptul ca am fost vanduti de propriii idoli. Le-am inteles suferinta si faptul ca au bani de luat de la firma lui Daniel Capra,dar noi cu ce suntem vinovati?!

Pentru ce meritam noi, cei care ii urmam peste tot si le-am fost tot timpul alaturi, sa fim prinsi in mijlocul razboiului declarat de catre ei conducerii clubului? Drept urmare, nu mai acceptam ca Petrolul Ploiesti, un club cu traditie, sa fie batjocorit, implicat in jocuri de culise si meciuri trucate. Dupa ce Capra a distrus ceea ce iubeam noi mai mult si „a bagat clubul in groapa”, acum ii vedem pe jucatori, cei pe care ii credeam solidari in actiunea noastra de a salva Petrolul din aceasta situatie critica, cum vor sa ingroape clubul nostru drag.

Asta dupa ce in prealabil au afisat un mesaj pe care scria: „Petrolul nu moare”! Nu mai vrem ca cei care poarta tricoul galben-albastru sa intre pe teren doar pentru a fi protagonistii unui teatru ieftin, la care, mai nou, participa si suporterii de loja, imbracati in seici. Astfel, in semn de protest fata de modul in care suntem tratati, galeria „Lupii Galbeni” a decis sa nu se mai prezinte la meciuri, pe termen nelimitat. Nu vrem sa facem parte din acest teatru ieftin in care a fost tarat FC Petrolul Ploiesti.

Uniți pentru Ploiești!

Hooligans, Contrasens, Zona Vest, Mihai Bravu, BariBoca, Agresiv, Yong Boys   

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cel mai nou cuplu din showbiz! Ireal cu cine s-a cuplat Fulgy, fiul Clejanilor 😲
Cel mai nou cuplu din showbiz! Ireal cu cine s-a cuplat Fulgy, fiul Clejanilor 😲
Radu Drăgușin a intrat în istoria Premier League! Borna atinsă
Radu Drăgușin a intrat în istoria Premier League! Borna atinsă
Mii de euro de la stat pentru tinerii care vor deveni părinți! Ce condiții trebuie să îndeplinească
Mii de euro de la stat pentru tinerii care vor deveni părinți! Ce condiții trebuie să îndeplinească
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce echipă va semna
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce…
"Vă spun, nu pot să mă abţin". Titularul de la Rapid are ofertă de 3 milioane de euro din străinătate:…
Cuplul ANULUI în showbiz! Și-a făcut iubită mai tânără decât fiica lui și nu-și poate lua mâinile de pe ea nici pe stradă!
Cuplul ANULUI în showbiz! Și-a făcut iubită mai tânără decât fiica lui și nu-și poate lua mâinile de pe ea…
ȘOC! Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
ȘOC! Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
Detaliile ascunse din chitanţele Nordis prezentate de Marcel Ciolacu. În loc să stingă scandalul, a turnat gaz pe foc
Detaliile ascunse din chitanţele Nordis prezentate de Marcel Ciolacu. În loc să stingă scandalul, a turnat gaz pe foc
AMANTA care a pus pe jar familia regală a României! Prințul Carol avea de fapt...
AMANTA care a pus pe jar familia regală a României! Prințul Carol avea de fapt...
ȘOC! Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva fostului ministru al Agriculturii!
ȘOC! Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva fostului ministru al Agriculturii!
Dispar banii cash? Limită pentru cei care retrag numerar de la ghișeu sau de la bancomate
Dispar banii cash? Limită pentru cei care retrag numerar de la ghișeu sau de la bancomate
VIDEO Cristiano Ronaldo a încercat apa înghețată din Laponia. Imagini senzaționale cu celebrul fotbalist
VIDEO Cristiano Ronaldo a încercat apa înghețată din Laponia. Imagini senzaționale cu celebrul fotbalist
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Guardiola recunoaşte că Manchester City ar putea rata accesul în Liga Campionilor
Guardiola recunoaşte că Manchester City ar putea rata accesul în Liga Campionilor
Ce vehicule poți conduce în 2025 cu permis Categoria B? Aceste reguli se aplică și în spațiul Schengen?
Ce vehicule poți conduce în 2025 cu permis Categoria B? Aceste reguli se aplică și în spațiul Schengen?
Oana Roman, mesajul emoționant despre Mioara, mama ei și dorul pe care i-l poartă. Ce i-a zis fiica ei, Isa, de Crăciun
Oana Roman, mesajul emoționant despre Mioara, mama ei și dorul pe care i-l poartă. Ce i-a zis fiica ei, Isa,…
×